Gheorghiţă na saite sau despre albinuţe uitate
februarie 20, 2012 la 7:38 pm | Postat in Din aftobus | 2 comentariiEtichete: Albinuta, Grigore Vieru, moldoveni, odnoklassniki
Gheorghiţă are 9 ani. Printre realizările sale de succes, la aşa vârstă fragedă, se numără contul pe odnoklassniki pe care îl administrează cu dibăcie. Fie de acasă, fie de la şcoală, în pauză, el în permanenţă e de veghe şi la datoria…online. Cu alte cuvinte, e aproape mereu na saite, pentru că nu îşi poate închipui o zi din viaţa sa fără comunicarea cu cei mai buni prieteni pe care nu i-a văzut niciodată.
Alina, 6 ani. Mama, recent, i-a cumpărat calculator. E tare mândră mama. Fata ştie cum să „îmble la el”. Povesteşte la tot autobuzul, cu voce care acoperă zgomotul maşinii, cît de ageră e fiica ei: „S-o vezi numai cum îmi arată acolo tot, şi fotografiile lu cumătra şi pe Gicu din Italia l-o găsît…Parcă-i hacker”.
Da, da… Dacă copilul Dvs, poate să navigheze pe odnoklassniki la şase ani, fiţi sigur că va fi haker.
O ascultam pe mama Alinei. La un moment dat, tare am vrut să o întreb dacă fetiţa ei are acasă o Albinuţă de-a lui Grigore Vieru. Ei, dar ce drept am eu să mă interesez de proprietăţile literare ale vreunui pasager. Nici unul, chiar dacă ea m-a obosit 45 de minute vorbind despre Gicu din Italia. Aşa că am tăcut. Dar mă gândeam că, dacă ar fi cumpărat vreo Albinuţă sau vreun teanc de cărţi, mândria mamei cu pricina nu era să fie, nici pe departe, aşa de mare…
ANUMIT, la mulţi ani!
februarie 12, 2012 la 4:57 pm | Postat in Uncategorized | Scrie un comentariuNu cred că i-am fost pe plac din prima. Eram fata fără machiaj şi, cu siguranţă, prea sură pentru o roşcată gălăgioasă care mergea şi la ore de teatru. Roşcată din cap pînă în picioare. Cu pantofi cu tocuri şi în cămaşă de noapte din Irlanda, cam aşa o puteai vedea pe coridoarele temutului nostru adăpost din anii de facultate. Mai avea şi un carneţel pentru pici plic de cîntecele în engleză şi jocuri de fetiţă. Ca şi cămaşa cea de noapte, albă cu valurele multe, carnetul tot din Irlanda era. Eh, cît de invidioasă tre să fi fost eu atunci…Da, mai avea şi multe reviste cu vedete, tot din Irlanda şi îi văzuse „pe viu” pe cei de la Ozone şi avea autograf de la 3rei sud est. Definitevely, era net superioară nouă.
Ne-a împrietenit ceaiul. Multe, multe căni de ceai într-o cameră cu cinci paturi şi cu mult mucegai iarna. Era gospodina casei. Făcea ordine mereu, chiar şi cînd nu avea mătură, pentru că tot ea o uitase în coridor, iar cineva o furase. Uneori, mai cădeau şi perdelele verzi „aranjate pe sîrmă”. Dar, ce nu faci de dragul curăţeniei? Alteori, prăfuia două paltoane, unul mai frumos ca altul, „înşirate” tot pe sîrma cu perdele.
Cu siguranţă, însă, prietenia noastră a devenit mult mai puternică, după ce roşcata din 66 s-a războit dur cu cineva care a încercat să-mi ia ceianicul de pe foc şi să mă lase fără ceai aproape de miezul noptii. Visa deja al şaptelea vis probabil, dar cînd mi-a auzit necazul nu a ezitat să zboare din pat şi să se îndrepte cu viteza vîntului spre bucătăria comună, acolo unde cineva încercase să atenteze la …ceainicul meu. Datorită acestui act eroic, a fost salvat şi ceainicul şi stăpîna lui, iar binefăcătoarea va fi pomenită veşnic de cea care nu-şi găseşte liniştea, în miez de noapte, dacă nu bea ceai.
La multi ani, draga mea!
P.S. ANUMIT nu-i nume!
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.
