Fatacuceaiul's Blog

Gheorghiţă na saite sau despre albinuţe uitate

fatakuceaiul — Mon, 20 Feb 2012 19:38:35 +0000

Gheorghiţă are 9 ani. Printre realizările sale de succes, la aşa vârstă fragedă, se numără contul pe odnoklassniki pe care îl administrează cu dibăcie. Fie de acasă, fie de la şcoală, în pauză, el în permanenţă e de veghe şi la datoria…online. Cu alte cuvinte, e aproape mereu na saite, pentru că nu îşi poate închipui o zi din viaţa sa fără comunicarea cu cei mai buni prieteni pe care nu i-a văzut niciodată.

Alina, 6 ani. Mama, recent, i-a cumpărat calculator. E tare mândră mama. Fata ştie cum să „îmble la el”. Povesteşte la tot autobuzul, cu voce care acoperă zgomotul maşinii, cît de ageră e fiica ei: „S-o vezi numai cum îmi arată acolo tot, şi fotografiile lu cumătra şi pe Gicu din Italia l-o găsît…Parcă-i hacker”.

Da, da… Dacă copilul Dvs, poate să navigheze pe odnoklassniki la şase ani, fiţi sigur că va fi haker.

O ascultam pe mama Alinei. La un moment dat, tare am vrut să o întreb dacă fetiţa ei are acasă o Albinuţă de-a lui Grigore Vieru. Ei, dar ce drept am eu să mă interesez de proprietăţile literare ale vreunui pasager. Nici unul, chiar dacă ea m-a obosit 45 de minute vorbind despre Gicu din Italia. Aşa că am tăcut. Dar mă gândeam că, dacă ar fi cumpărat vreo Albinuţă sau vreun teanc de cărţi, mândria mamei cu pricina nu era să fie, nici pe departe, aşa de mare…

ANUMIT, la mulţi ani!

fatakuceaiul — Sun, 12 Feb 2012 16:57:39 +0000

Nu cred că i-am fost pe plac din prima. Eram fata fără machiaj şi, cu siguranţă, prea sură pentru o roşcată gălăgioasă care mergea şi la ore de teatru. Roşcată din cap pînă în picioare. Cu pantofi cu tocuri şi în cămaşă de noapte din Irlanda, cam aşa o puteai vedea pe coridoarele temutului nostru adăpost din anii de facultate. Mai avea şi un carneţel pentru pici plic de cîntecele în engleză şi jocuri de fetiţă. Ca şi cămaşa cea de noapte, albă cu valurele multe, carnetul tot din Irlanda era. Eh, cît de invidioasă tre să fi fost eu atunci…Da, mai avea şi multe reviste cu vedete, tot din Irlanda şi îi văzuse „pe viu” pe cei de la Ozone şi avea autograf de la 3rei sud est. Definitevely, era net superioară nouă.

Ne-a împrietenit ceaiul. Multe, multe căni de ceai într-o cameră cu cinci paturi şi cu mult mucegai iarna. Era gospodina casei. Făcea ordine mereu, chiar şi cînd nu avea mătură, pentru că tot ea o uitase în coridor, iar cineva o furase. Uneori, mai cădeau şi perdelele verzi „aranjate pe sîrmă”. Dar, ce nu faci de dragul curăţeniei? Alteori, prăfuia două paltoane, unul mai frumos ca altul, „înşirate” tot pe sîrma cu perdele.

Cu siguranţă, însă, prietenia noastră a devenit mult mai puternică, după ce roşcata din 66 s-a războit dur cu cineva care a încercat să-mi ia ceianicul de pe foc şi să mă lase fără ceai aproape de miezul noptii. Visa deja al şaptelea vis probabil, dar cînd mi-a auzit necazul nu a ezitat să zboare din pat şi să se îndrepte cu viteza vîntului spre bucătăria comună, acolo unde cineva încercase să atenteze la …ceainicul meu. Datorită acestui act eroic, a fost salvat şi ceainicul şi stăpîna lui, iar binefăcătoarea va fi pomenită veşnic de cea care nu-şi găseşte liniştea, în miez de noapte, dacă nu bea ceai.

La multi ani, draga mea!

P.S. ANUMIT nu-i nume!

Virgula şi paiul

fatakuceaiul — Thu, 13 Oct 2011 11:14:13 +0000

Nu mă miră greşelile din ştiri. Gramaticale sau ne-gramaticale. Nici nu mă supără. Mă consolez cu ideea că e mult mai importantă informaţia decât lipsa virgulei, de exemplu. Nu am scris ştiri de la aeroport, cu laptop-ul pe braţe, nici prin ploaie nu am alergat cu microfonul ca să mă dau cu părerea, deşi virgula ar avea şi ea, sărmana, dreptul la viaţă.

De ceva timp urmăresc pe facebook cum unii colegi de presă fac schimb de greşeli pe wall-uri. Citesc ştirile altor colegi, găsesc greşeli şi repede pe….facebook. La scurt timp, cei supăraţi caută şi ei greşeli pe site-urile concurente pentru a da replica tot pe… facebook.

Poate o fi şi asta un fel de solidaritate de breaslă, un fel de a ne ajuta unii pe alţii, tu îmi arăţi mie şi eu ţie. Sau poate e un schimb de experienţă, învăţăm gramatică unul de la altul. Or, cu siguranţă, în ograda altuia e mai uşor de zărit ceva, iar paiul pare parcă mai pai decât la tine acasă.

Despre Istorie şi Victorie la Moldova 1

fatakuceaiul — Wed, 05 Oct 2011 07:10:19 +0000

Duminica trecută m-am uitat la Moldova 1, emisiunea „Istorie şi Victorie”.

Cu ochiul muritorului de rând, săturat de ştiri “rapide” şi talk-show-uri cu duiumul, am savurat-o cu mare plăcere. Voiam să văd şi eu dacă mai justific, încă, acel 10 la istorie luat ani de-a rândul.

Mă uitam la chipurile senine din platoul de filmare, nişte copii plini de emoţii care erau cu mult mai interesanţi decât unii politicienii şi analişti. Mai des aşa emisiuni şi cât mai multe.

E un început demn de toată lauda, care trebuie susţinut şi valorificat. Dincolo de unele lacune tehnice, emisiunea e bună şi necesară la un post public de televiziune. Poate cu astfel de emisiuni, creşte interesul şi pentru alte lucruri. Speranţă naivă, poate, dar vreau să cred că mai avem şanse împotriva odnoklasnicilor atâta timp cit se oferă şi alt fel de distracţii, în sensul frumos al cuvântului.

Poftim la Moldova

fatakuceaiul — Wed, 24 Aug 2011 13:23:35 +0000

Totuşi, orice s-ar spune, în Moldova e cel mai bine de trăit. Cu tot amalgamul de maladii şi nenorociri sociale, aici viaţa poate fi cea mai frumoasă şi cea mai uşoară. Or, aici poţi să-ţi cumperi orice: loc de muncă, carnet de muncă sau om care să-ţi facă munca în locul tău. Depinde ce doreşti, dar cred că mai des carnet de muncă fără loc de muncă şi fără prezenţă la locul de muncă, bineînţeles, dar cu salariu lunar garantat.

Poţi uşor să obţii locul dorit în societate sau în… reviste. De obicei, mai mult în reviste.

Poţi să fii foarte deştept, chiar dacă natura a fost zgârcită cu tine, pe… alocuri. Se cumpără şi asta.

Poţi să furi. Poţi să minţi. Poţi să îţi faci propria lege, după bunul plac.

Poţi să calci oameni în picioare. Mulţi, cît vrei de mulţi.

Aici nu trebuie neapărat să cunoşti culorile semaforului sau îţi poţi alege tu culoarea preferată. Nu trebuie să-ţi ceri scuze sau să-ţi fie frică de ceva.

Lista beneficiilor ar putea fi continuată, pentru că raiul nu se termină aici, Moldova fiind tărâmul posibilului imposibil.

Ah, da…uitasem să precizez. Toate astea la pachet, numai dacă ai Bani la Moldova. Or, vorba moldoveanului primblat prin Europa, tare-i ghini la Moldova dacă ai bani, faci ce vrei…

Omizi moldoveneşti la… Turcia

fatakuceaiul — Mon, 22 Aug 2011 09:52:19 +0000

Ultima zi de vacantă. Aşteptam în holul hotelului alţi pasageri să mergem spre aeroport. În faţa mea un soţ şi o soţie, obosiţi mai degrabă unul de altul decât de soarele aprig. Ea scotocea prin geantă, nemulţumită că trebuie să mai aştepte nişte căscaţi. El o privea atent şi tăcut.

La un moment dat, după câteva exerciţii de curaj, probabil, îi zice soţiei:

- Poate mai cumpărăm ceva de aici…

- Da ai bani? întrebă ea cu o voce stridentă.

- Mi-au mai rămas nişte lire. Oricum acasă nu avem ce face ce ele, luăm ceva bun la drum…

- Să taci onidă ce eşti…Ia uită-te la el, are bani. Te-am adus la Turcia şi încă vrei să cheltui ultimii bani? Ceva bun la drum? Nu te-o hrănit bine la all-inclusive? Ai să mănânci în avion…

Cu siguranţă, gândul că doar ea înțelege româna prin preajmă îi sporea stridenţa vocii şi mustrarea pentru încercarea de shopping a durat mult. Privindu-l atent, mi-am amintit că el era tatăl care veşnic avea grijă de trei copii zgomotoşi, pe plajă, la restaurant, oriunde…

Privind-o pe ea, care afişa un aer de femeie modernă cu iepuraşul Playboy-ului tatuat şi cu tot felul de cerceluşi, împrăştiaţi pe oriunde, mi-am dat seama că, într-adevăr, străinătăţile pentru unele sunt amare, mai ales dacă au de delectat şi o omidă dădacă o dată pe an…

Eroii de pe aleea brânzei

fatakuceaiul — Mon, 25 Jul 2011 20:12:30 +0000

Nu ştiu dacă este vreun loc prin Chişinău unde eroismul unor poliţişti se manifestă cu atâta ardoare ca aici, o bucăţică din str. Varlaam, unde lupta dintre uniforma neagră şi brânza de la ţară se dă necontenit. Duşmanii, nişte bieţi oameni de la ţară, care trebuie învinşi cu orice preţ. Or, faptul că vînd brînză, caise, dovlecei sau roşii, prezintă un pericol foarte mare pentru siguranţa chişinăuienilor.

Astfel, zilnic apărătorii neamului activează în condiţii de stres, aş zice chiar periculoase pentru viaţa şi sănătatea lor. Or, riscurile sunt multiple: un blestem de la o bunicuţă care vine să-şi vîndă nişte caise, un pumn de la o vînzătoare mai solidă care-şi apără destoinic roşiile sau castraveţii, sau chiar un borcan de smîntînă aruncat în faţă de vreo ţărăncuţă deznădăjduită că rămîne fără loc de vînzare?

Privesc aceste tabere, deseori. Sunt jalnice, ambele. Una pentru că trebuie să asigure ordinea publică zilnic şi să lupte cu tot felul de inamici invincibili în formă de lactate, legume sau orătănii decapitate. Cealaltă tabără e jalnică prin privirile necăjite de fugari cu brânză sau roşii, de parcă le-ar fi furat şi nu crescut cu propria muncă…

Nebuna cu orez dulce

fatakuceaiul — Mon, 11 Jul 2011 18:43:05 +0000

O urmăresc săptămînă de săptămînă cind mă duc acasă. Timp de vreo 30 de minute cît aştept să pornească autobuzul, vine de trei-patru ori în autobuz cu niste saci mari plini de bunătăţi. Ne urează drum bun şi ne îndeamnă să cumpărăm bastonaşe proaspete, ciocolate ieftine sau orez dulce. Mai face şi glume în versuri, că să-i meargă vînzarea mai bine, probabil. Anume de asta poate, unii ii spun Nebuna.

Mi-a atras atenţia că e foarte calmă şi binevoitoare, întotdeauna, chiar dacă unii cumpărători o necajesc mereu. Se tîrguiesc minute in şir cu ea, deşi nu au de gînd să cumpere nimic. E îmbrăcată îngrijit, iar pe chip i se citeşte multă bunătate.

Nu ar fi nimic deosebit în povestea ei, dacă nu ar avea peste 70 de ani. Asta şi m-a făcut să aflu mai multe despre ea, pentru că nu toate femeile trecute de 70 de ani umblă de dimineaţă şi pînă seara, cărind nişte saci după ea şi strigînd „Hai la bastonaşe”.

Am inceput să vorbesc cu ea cumpărînd şi alegînd cele mai bune bastonaşe. Cumpăresem de acum trei cutii cind a inceput să mă privească cu mai multă incredere. Mi-a spus că vinde din plăcere să nu stea acasă, să nu-i fie urît. Dar şi dintr-o mare nevoie de a supravieţui, îmi mai mărturiseşte ea . A lucrat toată viaţa soră medicală, iar astăzi pensia nu îi ajunge să ducă un trai decent. Soţul i-a murit acum doi ani, iar copii nu are. A ales să vîndă bastonaşe şi orez dulce. Nu acuză pe nimeni şi zice că o duce bine, deşi te ia mila să o vezi cum îşi face loc prin autobuze, propunind bastonaşe şi orez dulce.

Vara se scoală la cinci dimineata, iar la 6.30 este deja la magazinul angro, de unde işi ia produsele. Apoi cutreieră cu ele peronul de la autogara centrală. Cîştigul nu e mare, zice doamna Maria, pentru că aşa o cheamă pe această bunicuţă, dar e mai bine decît să stai acasă. Iarna e mai greu, pentru că oamenii înghetaţi nu prea cumpără şi nici nu vin aşa des la Chişinău spune dînsa. Toate asta după 40 de ani de muncă în spital şi doi ani de vinzătoare.

Din discuţia cu ea , am mai aflat că acest gen de muncă este practicat de mai multe femei in virsta. Şi ca în orice domeniu de comert, există şi aici concurenţă. Autobuzele sunt strict împărţite. Altfel spus, fiecare are propria sa piaţă de desfacere. Şi proriul destin.

In drum spre casă mă gîndeam la toate bunicutele astea care nu au copii sau o pensie decentă. Luptă în fiecare zi cu viaţă, pentru că statul căruia i-a fost fidelă 45 de ani, astăzi nu prea are nevoie de ele. Tot ce le poate oferi este o pensie de supravieţuire sau liberă circulaţie pe un peron de gară.

Ceapa, şvabra sau pensia

fatakuceaiul — Sun, 10 Jul 2011 15:16:04 +0000

Două cumetre:

- De la lucru? Da amu unde mai lucrezi?

- La piaţă, la ales ceapă. 120 de lei pe zi. Nu-i greu lucru, da put mîinile a ceapă toată ziua!

- Da tu? Stai acasă?

- Nu, eu la boliniţă, sanitarkă. Două zile acasă, două la lucru.

- Şi salariul?

- 1400.

- Ei, dacă scoţi banii pe drum, cu ce rămîi? Nu vrei să vii la ales ceapă?Mai trebuie lucrători…

- Nu, nu, ca la mine merge şi poliţa şi pensi.

- Pensia? Tu mai crezi c-ajungi la pensie tîrîind şvabra prin boliniţă. Tu nu vezi c-amu toţi maimulţi mor de tineri. Iaca tata meu o murit la 43 de ani, lucrînd 20 de ani pentru pensie. Şi pensia lui acum unde-i? Macăr de-ar fi una dastoinnaia, mai întelegeam să tîrîi şvabra, da aşa iţi ajunge numai de batoane şi un pachet de lapte…Hai la ceapă…

Discuţiile despre avantajele cepei şi ale şvabrei au continuat mult. Şi una şi alta îşi apărau profesia destoinic, spre delectarea pasagerilor. Deşi lumea era amuzată, peisajul era trist. Le ascultam şi mă gîndeam că, în timp ce în Moldova de sus se tot vorbeşte de uniunea europeană, cei din Moldova de jos nu sunt siguri că mai prind măcar pensia…

De vorba cu mortul sau tehnici de audienţă

fatakuceaiul — Sun, 12 Jun 2011 20:37:03 +0000

Fără doar şi poate, interesul omului faţă de lucruri care-l privesc sau nu e unul mereu sporit. Ne place să le ştim pe toate, fie că ne priveşte sau nu. Dacă e vorba de durerea altora, de lacrimi, de mame bătrîne sau soţii îndurerate, de leşinuri şi ţipete, atunci norocul nostru. Ne delectăm şi căutăm să ne vîrîm nasul cît e de lung chiar şi în sicriu. Mă refer aici la reportajele tv despre înmormîntări şi tot felul de dureri, în realizarea cărora unii fac exces de zel. Probabil de dragul cetăţeanului care, vorba ceea, trebuie informat. Şi de dragul acestei informări, uităm de bunul simţ, alergînd cu camera înaintea groparilor.

Apropo, dragi curioşi, de ce nu faceţi un stand up din groapă sau din sicriu? De ce să nu ştie omul cel de acasă cum se va simţi mortul în noua lui casă, dacă tot ne informaţi? De ce nu luaţi un interviu de la mort? Intrebaţi-l dacă nu regretă cele întîmplate, dacă nu îi e milă de copii rămaşi fără tată, de mama bătrînă şi bolnavă… Chiar dacă nu o să vă raspundă, o să demonstraţi lumii de acasă că ştiti să va faceţi meseria bine şi să puneţi întrebări. Iar cetăţeanul informat vă va fi extrem de recunoscător pentru efort. Or, ne-am cam plictisit de panorame cu lume multă şi bocete. Fiţi mai originali.