Eroii de pe aleea brânzei
iulie 25, 2011 la 8:12 pm | Postat in Uncategorized | Un comentariuEtichete: moldoveni, politisti, saracie
Nu ştiu dacă este vreun loc prin Chişinău unde eroismul unor poliţişti se manifestă cu atâta ardoare ca aici, o bucăţică din str. Varlaam, unde lupta dintre uniforma neagră şi brânza de la ţară se dă necontenit. Duşmanii, nişte bieţi oameni de la ţară, care trebuie învinşi cu orice preţ. Or, faptul că vînd brînză, caise, dovlecei sau roşii, prezintă un pericol foarte mare pentru siguranţa chişinăuienilor.
Astfel, zilnic apărătorii neamului activează în condiţii de stres, aş zice chiar periculoase pentru viaţa şi sănătatea lor. Or, riscurile sunt multiple: un blestem de la o bunicuţă care vine să-şi vîndă nişte caise, un pumn de la o vînzătoare mai solidă care-şi apără destoinic roşiile sau castraveţii, sau chiar un borcan de smîntînă aruncat în faţă de vreo ţărăncuţă deznădăjduită că rămîne fără loc de vînzare?
Privesc aceste tabere, deseori. Sunt jalnice, ambele. Una pentru că trebuie să asigure ordinea publică zilnic şi să lupte cu tot felul de inamici invincibili în formă de lactate, legume sau orătănii decapitate. Cealaltă tabără e jalnică prin privirile necăjite de fugari cu brânză sau roşii, de parcă le-ar fi furat şi nu crescut cu propria muncă…
Nebuna cu orez dulce
iulie 11, 2011 la 6:43 pm | Postat in Din aftobus | 3 comentariiEtichete: autobuz, batrini, moldoveni, pensie
O urmăresc săptămînă de săptămînă cind mă duc acasă. Timp de vreo 30 de minute cît aştept să pornească autobuzul, vine de trei-patru ori în autobuz cu niste saci mari plini de bunătăţi. Ne urează drum bun şi ne îndeamnă să cumpărăm bastonaşe proaspete, ciocolate ieftine sau orez dulce. Mai face şi glume în versuri, că să-i meargă vînzarea mai bine, probabil. Anume de asta poate, unii ii spun Nebuna.
Mi-a atras atenţia că e foarte calmă şi binevoitoare, întotdeauna, chiar dacă unii cumpărători o necajesc mereu. Se tîrguiesc minute in şir cu ea, deşi nu au de gînd să cumpere nimic. E îmbrăcată îngrijit, iar pe chip i se citeşte multă bunătate.
Nu ar fi nimic deosebit în povestea ei, dacă nu ar avea peste 70 de ani. Asta şi m-a făcut să aflu mai multe despre ea, pentru că nu toate femeile trecute de 70 de ani umblă de dimineaţă şi pînă seara, cărind nişte saci după ea şi strigînd „Hai la bastonaşe”.
Am inceput să vorbesc cu ea cumpărînd şi alegînd cele mai bune bastonaşe. Cumpăresem de acum trei cutii cind a inceput să mă privească cu mai multă incredere. Mi-a spus că vinde din plăcere să nu stea acasă, să nu-i fie urît. Dar şi dintr-o mare nevoie de a supravieţui, îmi mai mărturiseşte ea . A lucrat toată viaţa soră medicală, iar astăzi pensia nu îi ajunge să ducă un trai decent. Soţul i-a murit acum doi ani, iar copii nu are. A ales să vîndă bastonaşe şi orez dulce. Nu acuză pe nimeni şi zice că o duce bine, deşi te ia mila să o vezi cum îşi face loc prin autobuze, propunind bastonaşe şi orez dulce.
Vara se scoală la cinci dimineata, iar la 6.30 este deja la magazinul angro, de unde işi ia produsele. Apoi cutreieră cu ele peronul de la autogara centrală. Cîştigul nu e mare, zice doamna Maria, pentru că aşa o cheamă pe această bunicuţă, dar e mai bine decît să stai acasă. Iarna e mai greu, pentru că oamenii înghetaţi nu prea cumpără şi nici nu vin aşa des la Chişinău spune dînsa. Toate asta după 40 de ani de muncă în spital şi doi ani de vinzătoare.
Din discuţia cu ea , am mai aflat că acest gen de muncă este practicat de mai multe femei in virsta. Şi ca în orice domeniu de comert, există şi aici concurenţă. Autobuzele sunt strict împărţite. Altfel spus, fiecare are propria sa piaţă de desfacere. Şi proriul destin.
In drum spre casă mă gîndeam la toate bunicutele astea care nu au copii sau o pensie decentă. Luptă în fiecare zi cu viaţă, pentru că statul căruia i-a fost fidelă 45 de ani, astăzi nu prea are nevoie de ele. Tot ce le poate oferi este o pensie de supravieţuire sau liberă circulaţie pe un peron de gară.
Ceapa, şvabra sau pensia
iulie 10, 2011 la 3:16 pm | Postat in Din aftobus | Un comentariuEtichete: moldoveni, uniunea europeana
Două cumetre:
- De la lucru? Da amu unde mai lucrezi?
- La piaţă, la ales ceapă. 120 de lei pe zi. Nu-i greu lucru, da put mîinile a ceapă toată ziua!
- Da tu? Stai acasă?
- Nu, eu la boliniţă, sanitarkă. Două zile acasă, două la lucru.
- Şi salariul?
- 1400.
- Ei, dacă scoţi banii pe drum, cu ce rămîi? Nu vrei să vii la ales ceapă?Mai trebuie lucrători…
- Nu, nu, ca la mine merge şi poliţa şi pensi.
- Pensia? Tu mai crezi c-ajungi la pensie tîrîind şvabra prin boliniţă. Tu nu vezi c-amu toţi maimulţi mor de tineri. Iaca tata meu o murit la 43 de ani, lucrînd 20 de ani pentru pensie. Şi pensia lui acum unde-i? Macăr de-ar fi una dastoinnaia, mai întelegeam să tîrîi şvabra, da aşa iţi ajunge numai de batoane şi un pachet de lapte…Hai la ceapă…
Discuţiile despre avantajele cepei şi ale şvabrei au continuat mult. Şi una şi alta îşi apărau profesia destoinic, spre delectarea pasagerilor. Deşi lumea era amuzată, peisajul era trist. Le ascultam şi mă gîndeam că, în timp ce în Moldova de sus se tot vorbeşte de uniunea europeană, cei din Moldova de jos nu sunt siguri că mai prind măcar pensia…
De vorba cu mortul sau tehnici de audienţă
iunie 12, 2011 la 8:37 pm | Postat in Jurnalism moldovenesc | 3 comentariiEtichete: etica, inmormintare, mort, reportaj tv
Fără doar şi poate, interesul omului faţă de lucruri care-l privesc sau nu e unul mereu sporit. Ne place să le ştim pe toate, fie că ne priveşte sau nu. Dacă e vorba de durerea altora, de lacrimi, de mame bătrîne sau soţii îndurerate, de leşinuri şi ţipete, atunci norocul nostru. Ne delectăm şi căutăm să ne vîrîm nasul cît e de lung chiar şi în sicriu. Mă refer aici la reportajele tv despre înmormîntări şi tot felul de dureri, în realizarea cărora unii fac exces de zel. Probabil de dragul cetăţeanului care, vorba ceea, trebuie informat. Şi de dragul acestei informări, uităm de bunul simţ, alergînd cu camera înaintea groparilor.
Apropo, dragi curioşi, de ce nu faceţi un stand up din groapă sau din sicriu? De ce să nu ştie omul cel de acasă cum se va simţi mortul în noua lui casă, dacă tot ne informaţi? De ce nu luaţi un interviu de la mort? Intrebaţi-l dacă nu regretă cele întîmplate, dacă nu îi e milă de copii rămaşi fără tată, de mama bătrînă şi bolnavă… Chiar dacă nu o să vă raspundă, o să demonstraţi lumii de acasă că ştiti să va faceţi meseria bine şi să puneţi întrebări. Iar cetăţeanul informat vă va fi extrem de recunoscător pentru efort. Or, ne-am cam plictisit de panorame cu lume multă şi bocete. Fiţi mai originali.
Necazul părinţilor din luna iunie
iunie 2, 2011 la 12:42 pm | Postat in Din aftobus | 4 comentariiEtichete: bacalaureat, examene, iunie
Marea nevoie azi dimineaţă în localitatea mea. In centru – un autocar din care vedeai nişte chipuri speriate, multe maşini şi lume agitată. Părinţi grăbiţi cu feţe sumbre care se căutau unul pe altul: „Vanea, tu te sui în maşină cu Petru”, „Vera, vera…unde-i Vera, aftobusul amuş se porneşte da ea nu-i, off…”, „Dima, voi porniţi-vă înainte, eu amuş vin”, „La şine-n maşină îi laptopul?”, „Apu noi ne pornim sau cum? Şini acolo ni-ntîlneşte?”.
Toate astea erau rostite cu atâta seriozitate, de parcă o mare năpastă avea să se apropie din clipă în clipă. În scurt timp, veni şi Vera:
- Nu retrăi, tăt en poreadkă, acolo damu ne-aşteaptă, îi răspunse Vera unei mame care o intrebase de ce întîrziase atîta…
Autocarul se porni din loc, fiind petrecut de multe mâini fluturînde. „Doamne –ajută…” repetau cîteva mămici îngîndurate. Am descoperit şi eu, în cele din urmă, motivul fioros care a provocat atîta agitaţie. Astăzi a fost primul examen de bacalaureat. Sărmanii părinţii:)
Copiii proşti ai părinţilor deştepţi
iunie 1, 2011 la 7:24 am | Postat in Din aftobus | 6 comentariiEtichete: copii, educatie, parinti
-Zaia, tu şi nu înteleji cî eu damu-s în aftobus, da flaşca am uitat-o acasă, da acolo-s fotşile care trebuie să li arăt lu nănaşa, hai poate ni-o aduşi…
Cam astea erau cîteva din detaliile unei conversaţii din aftobus a unei mămici cu un pici alături. După discuţia cu zaia, a început ora de educaţie. Tot în aftobus.
-Ci mămica sî-ţi povistească, despri copăcel, dispri fluturaş….
Nu m-ar fi deranjat nimic, dacă ora de educaţie nu era oferită la un volum maxim cu cunoştinţe temeinice în toate domeniile:
- Mama, de ce creşte în apă?
- Frunzişoare, moluşte…
- Da ce-s moluştele?
- Ouşoare de peşte…
La un moment dat, un pasager obosit şi el de atîta cultură generală, probabil, roagă piciul să-i spună o poezie. Poate aşa mai tace şi mama. Şi copilul începe:„Vine mosul de la vie/Cu cirese-n palarie…”
Mare i-a fost indignare omului cînd a auyit mareata poeyie. Se vede că aştepta mau mult de la piciul a cărei mamă ştie că moluştele sunt ouşoare de peşte.
- Mai spune una, asta-i de pe vremea mea, una mai nouă, insistă bătrănelul.
- Nu mai ştiu, răspunse copilul.
- Ştie, ştie, da le-o uitat, spuse mama tot cu voce…maximă.
După asta – linişte, multă linişte…vreo 20 de minute. La următoare staţie, bătrînul dornic de poezii a coborît. Copilul încercă să întrebe ceva:
- Taci, că mă doare capul, ţi-am spus că eşti un prost care nu vrea să înveţe. Iaca am păţit ruşinea cu tine în lume…
Electorală rurală
mai 26, 2011 la 11:39 am | Postat in Uncategorized | 3 comentariiEtichete: 5 iunie, alegeri, candidati, primari
Cabinetul de primar agită multă lume în satul meu de baştină. Ca şi în oricare sat moldovean, de fapt.
E şi de înţeles. E umbră vara, cald iarna şi tot aşa. Unul ar trebui votat pentru că a fost brigadir cândva şi se pricepe la gospodărit, ştie bine dealurile şi livezile din care nu a mai rămas nimic, altul pentru că îi de sat şi ştie satu, altul pentru că e tânăr şi tot aşa…Toţi au merite şi toţi trebuie votaţi, pentru că toţi ca unul vor să se jertfească spre binele oamenilor, fie că ştiu sau nu prea ce au de făcut.
Pe lângă multele minunăţii electorale care se aud prin sat, tare mi-aş dori un primar, care întâi şi întâi, va face următoarele, după 5 iunie:
Va face ordine în primărie. Cu mătura sau cu oricare alt accesoriu util în acest sens, dar ordine să fie.
Va avea grijă ca fiecare angajat al primăriei să aibă fişe de post, în care să fie clar indicate responsabilităţile şi obligaţiile angajatului. Nu de alta, da poate omul ar vrea să lucreze să facă ceva, da dacă nu ştie ce are de făcut, nu face…
Va afişa pe fiecare uşă orarul de lucru al fiecărui angajat şi va avea grija ca acesta să fie respectat.
Va explica tuturor angajaţilor din primărie ce înseamnă pauză de masă şi care este durata ei, astfel încât după ora două sau trei omul din sat să mai aibă vreo şansă de a găsi pe cineva acolo.
Dacă toate astea ar fi respectate, sunt şanse mari că uriaşul car să fie urnit din loc. Cel puţin, în satul meu.
Proştii de la ora şapte
mai 19, 2011 la 6:29 am | Postat in Din aftobus | 10 comentariiEtichete: aftobus, moldoveni, prosti
Eu mă duc acasă, deseori, cu aftobusul, cutia metalică unde redescopăr, în fiecare zi, Moldova, uitându-mă la chipuri şi simţind mirosuri. E şi acesta un indicator de progres, până la urmă. Diferite chipuri la diferite ore. La fel şi cu mirosurile, depinde cum ţi-e norocul. Văd oameni şi oameni. Frumoşi, urâți, fericiți, implicați, absenţi, conştienţi sau incontinenți, proşti sau deştepţi. Unii citesc ziare, alţii mănâncă banane sau seminţe. Alţii se dau cu părerea despre ce au auzit la radiu sau ce au văzut în Italia.
Cei mai mulţi totuşi sunt…trişti. Trişti şi foarte departe. Tot ce se întâmplă la Chişinău pe ei nu-i priveşte. Şi nici nu-i interesează. Şi nici nu are cum să-i intereseze. Ei au alte griji. Cum să trăiască mai departe, de unde să ia rost de bani pentru a doua zi de lucru (de bani de mâncare nu-i aud să vorbească), cum să achite contractul pentru că „mâine – poimâine fata sau feciorul mântuie şcoala” şi multe alte nevoi… mărunte. Pentru unii, aceştia sunt proştii cărora nu le pasă de ţara în care în care trăiesc…
La ora şapte seara, de exemplu, poţi vedea, într-o astfel de cutie metalică minimum vreo 20 de astfel de chipuri triste. Nu e deloc mult. Numai ca ore sunt multe, aftobusuri tot, iar dacă le adunăm, ne alegem cu multe chipuri triste şi proaste, pentru unii, care nu mai cred în nimic…dar care sunt ţara asta a noastră dragă…
Sfaturi modeste pentru unii…moldoveni
mai 12, 2011 la 2:02 pm | Postat in Uncategorized | 7 comentariiEtichete: cearta, moldoveni, nervi
Dacă aţi avut sau aveţi o zi grea, umblaţi neapărat cu o faţă crispată. Să ştie toată lumea că vi-i greu. Asta va trezi compătimire în ochii altora, unii o să vă şi jălească, chiar. Prin urmare, ziua nu a trecut în zadar.
Dacă aveţi mult de lucru, umblaţi neapărat încruntaţi şi stresaţi. Cu siguranţă, aşa munca devine mai uşoară, eficienţa mai eficientă, iar lista de sarcini mai scurtă.
Dacă v-a supărat cineva, necăjiţi pe altcineva şi Dvs. Fără motiv, fără pretext, aşa din …senin, găsiţi o victimă şi acţionaţi. Nici nu ştiţi cum vi se face mai uşor pe suflet astfel.
Dacă nu aveţi dispoziţie, daţi-le şi celorlalţi de ştire. Or, dacă mie nu îmi e bine astăzi, să nu le fie bine şi altora. Dacă tot suntem moldoveni, apoi să fim până la capăt.
Ştiri fără politică sau despre microbi şi Johnny Depp
mai 9, 2011 la 4:39 pm | Postat in Jurnalism moldovenesc | 2 comentariiEtichete: Johnny Depp, moldoveni, politica, stiri
Ştiri fără politică. Cam aşa au fost anunţate importantele noutăţi de la un post de radio privat. Am ciulit urechea să înţeleg şi eu mai bine ce ar însemna ştiri fără politică într-o zi de nouă mai, de exemplu.
Am ascultat vreo trei minute mărturisirile lui Johnny Depp care nu ştiu ce a păţit, cu citate de 40 de secunde şi detalii pe cît de interesante, pe atît de relevante pentru orice muritor de rînd din Moldova. După asta, am fost familiarizati, vreo 2 minute, cu alte nu ştiu cîte feluri de microbi descoperiţi de nu ştiu care grup de cercetare din nu ştiu care universitate.
Cam astea au fost ştirile fără politică. Or, dacă nu avem parte de o paradă a declaraţiilor sau de nişte certuri prin cimitire, care chipurile ar fi ştiri politice, în Moldova nu se mai întîmplă nimic. Noroc de actorii americani şi isprăvile lor, care ne mai scapă.
Şi aşa cum noutăţile trebuie aduse, în casa oamenilor, cu strictă regularitate, toată nădejdea în…microbi.
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.
